În cazul fericit în care supraviețuiește unui accident de mașină, un câine ar putea să nu mai fie niciodată la fel. Maia a avut noroc, pe de o parte. A scăpat cu viață pentru că a fost operată. Acum, urmează un program de recuperare. În ciuda unor eforturi costisitoare, nu se știe dacă va mai putea să meargă sau nu. De cele mai multe ori, unele probleme de coloană vertebrală la câini rămân fără rezolvare.
Cățelușa Maia a ajuns la Vetlife Dr. Cazan în luna februarie. A fost diagnosticată cu o patologie de coloană și cu o hernie abdominală, pe partea dreaptă. Și asta după ce a fost lovită grav de mașină. Deși a trecut cu brio peste operație, la momentul realizării acestui material, încă nu poate merge. Picioarele din spate sunt paralizate, deși sensibilitatea este perceptibilă pe trenul posterior.
Maia este îngrijită pro-bono, fiind al doilea caz din campania “Salvează un animal pe lună, fă o faptă bună”. Despre campania noastră poți afla mai multe de aici.
Probleme de coloană vertebrală la câini: perioada de recuperare, întinsă pe câteva luni
Perioada de recuperare pentru probleme de coloană vertebrală la câini poate fi și de câteva luni. În tot acest timp, Maia urmează pașii indicați de specialiștii care asistă cazul. Medicii Vetlife Dr. Cazan lucrează pentru recuperarea ei cu ajutorul exercițiilor fizice, fizioterapiei și al benzii de alergat în apă. Ei speră ca în decursul a câtorva luni de astfel de tratamente să se recupereze și să meargă. Nu au însă o certitudine în acest sens, dar semnele sunt bune. Despre recuperare medicală, regăsiți mai multe în Recuperare medicală.
Pe Maia și explicațiile oferite de dr. Orlando Cazan, referitoare la cum decurge recuperarea ei după operație, le poți urmări în videoul următor.
În ciuda existenței sensibilității la picioare, nu se știe cât de grave sunt modificările ce țin de partea neurologică. Evoluția poate fi văzută doar în timp, recuperarea ținând foarte mult de capacitățile animalului.
Probleme de coloană vertebrală la câini sunt destul de des întâlnite după o accidentare. Gravitatea variază în funcție de severitatea accidentării și de locul unde s-a produs.
Probleme de coloană vertebrală la câini: afecțiuni
Printre afecțiunile de coloană vertebrală care pot apărea după o accidentare se numără:
- hernia de disc;
- fracturi ale coloanei vertebrale;
- luxații ale coloanei vertebrale;
- contuzii ale coloanei vertebrale.
Iată în ce constă fiecare dintre ele.
Hernia de disc
Hernia de disc este o afecțiune în care discul intervertebral se deplasează din poziția sa normală și comprimă nervii din jurul coloanei vertebrale. Aceasta poate provoca durere și slăbiciune în membrele posterioare ale câinelui.
Fracturi ale coloanei vertebrale
Fracturi ale coloanei vertebrale pot apărea după o accidentare traumatică. Ele pot fi extrem de grave, afectând funcția motorie și senzorială a câinelui.
Luxații ale coloanei vertebrale
Luxațiile coloanei vertebrale pot apărea atunci când oasele coloanei vertebrale sunt dislocate sau deplasate din poziția normală. Acestea pot provoca durere și slăbiciune musculară.
Contuzii ale coloanei vertebrale
Contuziile coloanei vertebrale pot apărea după o accidentare traumatizantă și pot provoca durere și inflamație în zona afectată. Indiferent de afecțiune, simptomele generale ale problemelor de coloană vertebrală după o accidentare pot include:
- durere;
- slăbiciune musculară;
- rigiditate;
- pierderea echilibrului;
- dificultăți în mișcare;
- paralizie.
Dacă suspectezi că animalul tău are o problemă medicală, este important să-l duci cât mai repede la un medic veterinar. Și asta pentru a primi un diagnostic și tratament adecvat. Noi, la Vetlife Dr. Cazan, îți punem la dispoziție medici cu experiență. În plus, avem aparatura necesară tratării cât mai eficiente a animalului tău. Și asta indiferent de problema pe care o are. Ne poți contacta non-stop la 0740 074 024.
Totodată, te poți alătura campaniei noastre pentru strângere de fonduri pentru tratamentul animăluțelor în nevoie “Salvează un animal pe lună, fă o faptă bună”. Află mai multe aici.