Toxoplasma, parazitul pentru care NU există vaccin și care se transmite de la animal la om

Spitalul și Clinica Veterinară cu servicii medicale complexe, disponibile non-stop, 24/7, inclusiv de sărbători

Dacă ai un câine sau o pisică care au acces atât în casă, cât și afară, ar putea fi purtători de Toxoplasma gondii. Este vorba despre un parazit care provoacă toxoplasmoza. Aceasta este una dintre cele mai frecvente boli parazitare. Infectează aproape toate animalele cu sânge cald, inclusiv animalele de companie și oamenii. Este important să îi recunoști simptomele, dar și riscurile, cu atât mai mult cu cât nu există un vaccin împotriva parazitului. Se știe că pisicile transmit acest parazit, dar el poate fi contractat și sub alte forme. Poate fi luat din carnea insuficient preparată sau fructele și legumele nespălate. Despre toate acestea, dar și despre cum îți poți proteja animalul de companie și, implicit, pe tine, de contractarea toxoplasmozei, vorbim, pe larg, în continuarea acestui articol.

Ciclul de viață al parazitului Toxoplasma gondii este unul complex și implică două tipuri de gazde:

  • gazde definitive, în care parazitul se reproduce și formează ouă, numite oochisturi;
  • gazde intermediare, în care se reproduce de la sine și se grupează în interiorul chisturilor.

Pisicile, singurele gazde definitive pentru Toxoplasma

Pisicile sălbatice și domestice sunt singurele gazde definitive pentru Toxoplasma gondii. Iată cum se infectează. Când o pisică prinde și mănâncă o pradă infectată, precum șoareci sau șobolani, sau carne crudă, parazitul este eliberat din chisturi în tractul digestiv al pisicii. Acolo, se înmulțește și produce oochisturi.

Pisicile infectate excreta apoi milioane de oochisturi în fecale. Oochisturile sunt foarte rezistente. Pot supraviețui în mediu mai mult de 1 an.

În plus, unii dintre paraziții Toxoplasma gondii, eliberați din chisturile din carnea infectată, vor pătrunde mai adânc în peretele intestinului pisicii. Acolo, se vor înmulți sub o altă formă, numită tachizoit. Această formă se răspândește apoi din intestin în alte părți ale corpului pisicii. În cele din urmă, sistemul imunitar al pisicii forțează parazitul să intre într-o etapă de repaus. În acest timp, se formează chisturi în mușchi și creier. Aceste chisturi conțin Toxoplasma. Ea se înmulțește încet, într-o altă formă, numită bradizoit.

Simptome de Toxoplasma la pisici

Majoritatea pisicilor infectate nu prezintă semne de boală. Ocazional, totuși, apare o boală clinică numită toxoplasmoza. De obicei, acest lucru se întâmplă atunci când răspunsul imun al pisicii nu poate opri răspândirea formelor de tachizoit. Boala este mai probabil să apară la:

  • pisicile cu sistemul imunitar suprimat;
  • pisoi tineri;
  • pisici cu virusul leucemiei feline (FeLV);
  • pisici cu virusul imunodeficienței feline (FIV).
  • Cele mai frecvente simptome ale toxoplasmozei includ:
  • febră;
  • pierderea poftei de mâncare;
  • letargie.

Semne și simptome în funcție de localizarea Toxoplasmei

Alte simptome pot apărea în funcție de infecția acută sau cronică și de localizarea parazitului în organism. De exemplu, în plămâni, infecția cu Toxoplasma poate duce la pneumonie, care va provoca dificultăți de respirație, care se agravează treptat.

toxoplasma la pisici

Infecțiile care afectează ficatul pot provoca o nuanță gălbuie a pielii și a mucoaselor (icter).

Toxoplasmoza poate afecta, de asemenea, ochii și sistemul nervos central (SNC). Infecția produce inflamația părții pigmentate a ochiului (uveită), a retinei sau a spațiului dintre cristalin și cornee (camera anterioară), dimensiunea anormală a pupilei și receptivitatea la lumină, orbire.

Dacă este afectat SNC, pisica se va confrunta cu lipsa de coordonare, sensibilitate crescută la atingere, modificări de personalitate, rotație în cerc, zvâcniri ale urechilor, dificultăți la mestecat și înghițire, convulsii și pierderea controlului asupra urinării și defecării.

Toxoplasma la om și alte animale

Alte animale, inclusiv oamenii, sunt gazde intermediare ale Toxoplasma gondii. Se pot infecta prin ingerarea de chisturi sau oochisturi. Oochisturile trecute în fecalele pisicilor nu sunt infecțioase imediat. Înainte de a deveni infecțioase, trebuie să treacă printr-un proces numit sporulare. El durează între una și cinci zile, în funcție de condițiile de mediu.

Fecalele de pisică care conțin oochisturi sporulate sunt surse de infecție, indiferent dacă se află în cutii de gunoi, grădini sau în cutii de nisip în aer liber, unde pisicile și-au făcut nevoile. Odată ce o gazdă intermediară înghite oochisturi sporulate, infecția rezultă în formarea de chisturi tisulare în diferite țesuturi ale corpului. Chisturile tisulare rămân în gazda intermediară toată viața și sunt infecțioase pentru pisici, oameni și alte gazde intermediare care mănâncă țesutul care conține chistul. În unele cazuri, tachizoitii pot fi excretați în laptele vacilor și caprelor infectate.

Diagnosticarea toxoplasmozei la pisici

De obicei, toxoplasmoza este diagnosticată pe baza istoricului medical al unei pisici, al semnelor de boală și a rezultatelor testelor de laborator. Analizele de laborator pentru diagnosticare sunt făcute pentru două tipuri de anticorpi împotriva Toxoplasma gondii în sânge, respectiv:

  • IgG
  • IgM

Nivelurile ridicate de anticorpi IgG la Toxoplasma gondii la o pisică sănătoasă sugerează că pisica a fost infectată anterior și, cel mai probabil, este imună și nu excreta oochisturi. Aceste pisici nu mai sunt surse de infecție pentru alte gazde. Nivelurile ridicate de anticorpi IgM, în schimb, sugerează o infecție activă. Absența oricăror anticorpi la o pisică sănătoasă sugerează că pisica este predispusă la infecție și ar elimina oochisturi timp de până la două săptămâni după infectie.

Detectarea oochisturilor în fecale nu este o metodă sigură de diagnostic, deoarece arată similar cu cele ale altor paraziți. Printre ele se numara si leptospiroza despre care poti afla mai multe din articolul Simptome leptospiroză, boala ce se transmite de la animal la om .

În plus, pisicile pot elimina oochisturi doar pentru o perioadă scurtă de timp și adesea nu elimină oochisturi atunci când prezintă semne de boală. Un diagnostic definitiv necesită examinarea microscopică a probelor de țesut, pentru modificări distinctive ale țesuturilor și prezența tachizoitilor.

Tratament

Tratamentul implică o cură de antibiotic administrat singur sau în combinație cu corticosteroizi, dacă există o inflamație semnificativă a ochilor sau a sistemului nervos central. Prognosticul pentru pisicile diagnosticate cu toxoplasmoza depinde de organele afectate, de timpul dintre infectie și tratament și de răspunsurile la tratament.

Prevenirea infectarii

A avea o pisică nu înseamnă că te vei infecta cu Toxoplasma. Și asta pentru că este nevoie de minimum 24 de ore pentru ca oochisturile din fecalele de pisică să devină infecțioase. Îndepărtarea frecventă a fecalelor din litieră, purtând mănuși și spălându-te pe mâini după aceea, minimizează riscul de infectie.

De asemenea, este puțin probabil să fii expus la parazit prin atingerea unei pisici infectate. De obicei, nu poartă parazitul pe blană.

Este puțin probabil să te infectezi și prin mușcături sau zgârieturi de pisică. Totodată, este puțin probabil ca pisicile de interior, care nu vânează sau nu consumă carne crudă, să fie infectate cu Toxoplasma.

Femeile însărcinate și persoanele cu imunodeficiență sunt cele mai expuse categorii la riscul de a dezvolta probleme de sănătate după expunerea la Toxoplasma. În cazul femeilor însărcinate, complicațiile pot duce la malformații ale fătului și chiar la decesul acestuia. Despre pericolul i.nfectării în sarcină, poți afla mai multe din articolul Toxoplasmoza in sarcina: evita complicatiile cu analizele din preconceptie

Dacă ești însărcinată, ai un animal de companie la care nu vrei să renunți, îți recomandăm să îl testezi. Te așteptăm în clinica noastră, deschisă non-stop, dar unde poți face și programare la 0740 074 024.

toxoplasma la animalele de casa

O persoană care a avut toxoplasmoza și s-a vindecat, nu mai poate fi infectată ulterior. Pentru majoritatea oamenilor, toxoplasmoza nu este periculoasă și se vindecă de la sine. În schimb, în cazul femeilor gravide, transplacentar, produce leziuni cerebrale și orbire. Deși o gravidă cu un sistem imun sănătos nu prezintă niciun risc atunci când este infectată, tratamentul este necesar pentru protecția fătului.

Toxoplasma gondii la câini: simptome

Simptomele clinice sunt mai frecvente la pisici decât la câini. Cu toate acestea, câinii se pot infecta, iar semnele de toxoplasmoza sunt asemănătoare cu cele ale altor infecții, precum rabia. Cu risc crescut sunt câinii tineri cu sistem imunitar în curs de dezvoltare și câinii care au imunitate afectată. Simptomele care apar la pisicile infectate și pot fi observate și la câini, respectiv:

  • convulsii;
  • tremurături;
  • depresie;
  • letargie;
  • mers necoordonat;
  • slăbiciune musculară;
  • paralizie parțială sau completă;
  • probleme respiratorii, cum ar fi dificultăți de respirație;
  • febră;
  • pierdere în greutate;
  • pierderea poftei de mâncare;
  • vărsături;
  • diaree;
  • durere abdominală;
  • icter;
  • inflamația amigdalelor;
  • inflamația retinei;
  • inflamația părții mijlocii a ochiului, inclusiv irisul;
  • inflamația corneei (cheratită).

Cauze

Câinii se infectează prin contactul cu parazitul Toxoplasma gondii, care poate fi dobândit prin contactul cu solul infectat sau prin ingerarea de fecale de pisică.

Toxoplasmoza la câini: diagnosticare

Medicul veterinar va efectua un examen fizic amănunțit pentru a evalua starea generală de sănătate a câinelui tău. Pentru a depista sau infirma infectia, el va recomanda analize de laborator, de rutină, cum ar fi:

  • hemoleucograma completă;
  • profilul biochimic;
  • analiza urinei.

Rezultatul analizelor

De exemplu, câinii cu toxoplasmoza pot prezenta un număr anormal de scăzut de globule albe (leucopenie), neutrofile scăzute (neutropenie) și limfocite scăzute (limfopenie) în hemograma completă.

În schimb, în timpul recuperării, hemoleucograma completă poate arata un număr crescut de globule albe, un indiciu al activității crescute a infecției care luptă împotriva celulelor albe din sânge.

Testele serologice sunt cele mai adecvate pentru stabilirea unui diagnostic definitiv. Măsurând nivelurile de antigen de toxoplasma din organism, medicul veterinar poate determina tipul de infectie și dacă este activă, latentă, recentă (acută) sau pe termen lung (cronică).

Și în cazul câinilor, testele serologice vor ajuta, de asemenea, la determinarea nivelurilor de anticorpi IgM și IgG.

Dacă vrei să te asiguri că animalul tău de companie este sănătos, te așteptăm în clinica noastră, la Vetlife Dr. Orlando Cazan, pentru a-l testa. De asemenea, suntem disponibili după un program non-stop, pentru a veni în sprijinul stăpânilor de animale care se confruntă cu urgențe și probleme medicale. În acest sens, dispunem de aparatură ce permite investigații amănunțite și administrarea cât mai rapidă a tratamentului în vederea salvării și recuperării animalului tău. Ne poți suna oricând la 0740 074 024 pentru programări legate de orice problemă veterinară.